Bine ați venit!

Proiectul "REThink: Un joc terapeutic online validat ştiinţific pentru promovarea sănătaţii mintale la copii si adolescenţi" îşi propune să răspundă cerinţelor europene de îmbunătățire a accesului copiilor şi adolescenţilor la intervenţii validate ştiinţific pentru promovarea sănătăţii mintale. Scopul proiectului REThink implică proiectarea, dezvoltarea şi evaluarea unui joc video terapeutic accesibil online, destinat să fie utilizat în principal ca şi aplicaţie de sine stătătoare pentru promovarea rezilienţei emoţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Un important punct de pornire pentru acest proiect îl reprezintă oportunitatea de a dezvolta jocul pe baza unui personaj care are deja poveştile lui (RETMAN), aparţinând unor pachete de intervenţie cognitiv-comportamentale, deja testate în ceea ce privește promovarea sănătăţii mintale în rândul tinerilor (ex. Educaţie Raţional Emotivă şi Comportamentală).

Bazându-ne pe eforturile comune ale unei echipe multidisciplinare formată din specialiști în sănătate mintală și din ingineri, ne așteptăm ca rezultatul final să fie un produs eficient din punct de vedere al costurilor pentru promovarea sănătății mintale la copii și adolescenți.

Proiectul este finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, prin programul Parteneriate. Coordonatorul proiectului este Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie și Centrul European de Coaching. Misiunea Centrului este avansarea cercetării aplicate și translaționale în domeniul sănătății mintale. Organizația parteneră este SC PixelData SRL, echipa acesteia fiind responsabilă cu implementarea jocului video terapeutic. Perioada de implementare a jocului video este iulie 2014 - decembrie 2016.